stare de noapte

drag o’bete

daca marketing nu e, nimic nu e.

de mare cac a’t!

profei

stii sa predai dar nu stii sa reciti. stii sa reciti dar nu stii sa citesti. stii sa citesti dar nu stii sa vezi. stii sa vezi dar ai urechile inchise. urechile-ti aud dar nu simti nimic. simti dar nu ce trebuie. trebuie ca esti dar nu ceea ce trebuie.
ai murit. bine.

xanax and wine

mugitoarele

am niste corporatizde care imi umplu ficatii de sange. semiburtoase, ajung sa-mi doresc sa lepede plozi cu sindromul down. proaste pana la loc comanda, sunt nevoit sa le suport superioritatea data de locul de munca. pentru ca biroul e la etajul cincisprezece, superioritatea asta vine astfel de la sine. limbistele sunt in general cele mai aprige. cu cat au limba mai aspra, cu atat sunt mai hahalere. pentru ca nu sunt in stare sa ia singure decizii, se aduna in cohorta. “NOI am hotarat ca..”. ginta, grupul, hoarda, grupul. corporatia. as mania insa diavolul daca nu as recunoaste ca, in aceeasi corporatie, gasesc si exceptii pricepute care inteleg mersul firesc al lucrurilor in natura. si care nu sunt cu nasul pe terasa precum jivinele mele. pentru ca ele nu au nevoie sa-si sustina pozitia prin invelis. au continut.
venite din campiile baraganului, fetele de la inceputul povestirii noastre gasesc rapid prostul din zona capitala, se dau bine printese pe langa el chiar daca arunca ob-ul neimpachetat pe podeaua wc-ului public si rapid se deformeaza vizibil. astfel, firma e obligata sa le plateasca icrele doi ani de zile, timp in care mugitoarele mele stau si rumega fericite pe niste bani pe care nu-i merita neam. si de care sunt lipsiti tineri care merita intr-adevar sa faca pasul inainte. si picatura asta adunata face, daca nu un ocean, macar o mare. mica si trista, locala si romaneasca.
din cauza voastra e criza, ba!
pup

finul de la carturesti

carturesti, snobismul intelectualizat de masa. in masa. de mase. sau finii intelectuali aflati la masa snobismelor. fini, nasi, nore, cuscre. ceaiuri si chestii. gurmanderii si quelquechose-uri. target declarat de nisa dar nerecunoscut pentru toti. colectia biblioteca pentru toti cu glezna fina si nasul subtire. marketing agresiv, materie ieftina dar scumpa. “am fost pe la carturesti si am esuat cu gasca la motoare la un concert de chilian. maine bag o ada milea”. iau un emetiral si-mi vad de frunzarit site-uri. mi-e prea lene sa-mi misc hoitul pana pe magheru. ma rog, fostul. e mai aproape veveve librarie carturesti punct ro. categoria filme. voila ”calea imparatului”. ce de cacat traducere. pacat de limba. la marche de l’empereur. si ma amuz de categoria din care face parte: animatie, documentar. buna asta cu “animatie”, o retin. si ca sa nu o uit, dau si un print screen pe ea.

cristalul – partea a doua

pentru ca nu-l mai vazuse nimeni de aproape o luna, nu raspundea nici la telefoane si mirosul devenise de nesuportat, si-au luat inima in dinti si au spart usa. ce au gasit atunci a devenit legenda si cei care mici fiind au auzit istoria asta de la parinti, au dus-o mai departe pana astazi, spunand-o mai departe copiilor lor in serile fara de luna. pentru ca ceea ce au vazut a intrecut orice inchipuire a acestei vieti. si astazi vecinii isi mai aduc aminte cum batranul mester parca inca era viu in fotoliul uzat. ochii i se stafidisera si in orbite zacea ceva de marimea maslinelor dar de consistenta gelatinei. pielea ii ramasese insa la fel de roz. la fel si ranjetul intiparit pe masca de ceara care odata ii fusese fata. dar nu asta luase rasuflarea celor prezenti. nici mirosul care era de neimaginat si aducea pe undeva a pucioasa. ci ceea ce se afla mai jos de gat. pentru ca acolo unde fusesera odata plamanii si inima, acum era o carcasa desfacuta din care un cristal straniu albastru de culoarea oceanului statea agatat cu sute de fire de interiorul cutiei toracice. de marimea unui cap de copil, ciudatul cristal nu numai ca parea ca se nascuse si crescuse acolo dar, in nu stiu care fel nemaiauzi,t parca se hranise cu interiorul fostului mester. incet, incet, putin cate putin, ora de ora, zi de zi, cristalul pus acolo intr-un mod pe care nu l-au dibuit niciodata, se hranise din inima si plamanii mosului, ii mancase ficatul si rinichii si acum, la maturitate, se desavarsise si stralucea in intreaga sa dementa albastra.

cristalul – partea intai

nu stiuse sa faca foarte multe. printre cele putine, insa, avea o pasiune mai putin obisnuita. unii cunoscuti il considerau un personaj bizar. atat el in sine cat si placerea asta a lui. altii insa o gaseau fascinanta. mai ales clientii. pentru ca el crestea cristale. de toate felurile si culorile, formele si aromele. cel mai mult insa ii placea culoarea albastra a cristalului de sulfat de cupru. fiecare cristal nu il crestea de capul lui, cum i se nazarea creatorului. fiecare corespundea unui suflet. cine dorea un cristal trebuia sa-i dea maestrului un fir de par. acesta lega de firul de par un cristal cat un varf de ac, cristalul primordial, si apoi il scufunda intr-o solutie fierbinte de un albastru nebun. timp de cateva saptamani, cristalul crestea incet si se incolacea in jurul firului de par. astfel, daca la inceput avea marimea unei picaturi de cerneala, la sfarsit ajungea cateodata si de marimea unui pumn strans. nici un cristal nu semana cu celalalt, chiar daca la baza avea aceeasi forma. straniu, incercase sa creasca cristale si pe fire de ata. cresteau dar se sfaramau imediat ce le scotea din solutie. parea ca firul de par hraneste cristalul intr-un oarecare fel si ca nu era deajuns pentru crestere doar un fir de ata nevie. era nevoie si de altceva. acel altceva care facea cristalele sa creasca in fata ochilor uimiti ai celor care le comandau.

bayadera cu i

de ce merg totusi la opera? pentru ca la televizor nu simti efortul chiar atat de viu in propriul plex. asa cum il vezi si-l percepi stand pe scaun la balet. in fata scenei. pentru ca omuletii aia de pe scena, asa cum sunt ei, grasuti, strambi, cu tate mari sau mici, cu peruci care le cad, cu balerini cu talpa neagra de la o scena prea intunecata, cu o mimica mai buna sau mai rea, cu o calcatura buna sau in papusoi, isi dau totusi o viata pentru o arta care moare incet si trist. romaneste vorbind. ani de zile tociti pe treptele unui liceu care straluceste din cand in cand. din ce in ce mai rar. pentru o arta care nu se mai vede de atata snobism si orgoliu. o arta disparuta printre cuvinte si cv-uri prafuite, un balet mult prea ros de micimea si frigul din culise. de batranete si interese. de angoase si frici, de frustrari si rautate. si am fost duminica seara si la baiadera. si m-am bucurat de costume, m-am bucurat de dansul tobelor, m-am bucurat de un almosnino care asa batran si trufas cum e el are o mimica si o calcatura perfecta pentru rolul brahmanului. am zambit putin la peruca vie care dadea sa fuga din capul fachirului, am zambit si mai larg la traditionalii deja pantofi rosii ai plasatoarei “nasha” care-mi duce buchetul pe scena la final. buchete pe scena doar pentru soliste, da?!?! restul fetelor primesc flori in cabine, sa fie clar! asa grait-a zarathustra de la comenduire. si m-am mai minunat si m-am intrebat de ce tiitoarele de pamatufuri au sanii masura patru si de unde au aparut pe scena mulgatoarele astea. si-am aflat ca sunt noua viitoare generatie de balerine, manca-le-ach sfarcul lor plin! si am tras cu urechea in pauza si am auzit “cam grasute, cam grasute”. si am auzit si babele din spate la inceputul partii a doua:”acum el sufera si o viseaza pe ea”. si atunci mi-a placut tare mult decorul si fumul si imaginea si m-am gandit cate injuraturi printre dinti scot balerinele care trebuie sa intre in scena prin masina de fum care le bate in ochi. si in afara de fetele de la pas d’action care-mi rapaie pe scena ca o mitraliera, mai aud orchestra cum trage greu la deal cu idolul de bronz care se tine cu greu dupa. si nu mai pune genunchiul jos pe scena ca sa nu o pateze de ulei si sa mai cada doamne’ feri si sa se mai rupa vreo glezna de balerina cum am mai vazut cazuri. si da, adina a fost pe felie in partea intai si imediat i-a cazut fatza in partea a doua. pentru ca e deajuns sa privesti fata adinei ca sa-ti dai seama cand e de bine si cand nu. dar da, mi-a placut adina ca debut (cum altfel?) si bogdan fachirul si bogdan idolul si s-au chinuit copiii astia si au dat tot ce-au avut mai bun in ei. si macar pentru ei daca nu pentru altii, bravo. si cum puteam sa-l uit pe ovidiu, atat de mandru de saritura lui atat de aplaudata. mandru sunt, fute-m-ach! si promit sa mai vin si sa mai arunc priviri in sala la personajul marile sperante care n-a lipsit si nici chinezoiaca in fusta si pantofiori la minus unsprezece grade si cele doua bunaciuni din colt, randul intai. si daca sala nu a fost foarte plina la inceputuri, in partea a doua a aplaudat. a aplaudat din plin efortul si am avut brusc revelatia ca de fapt se aplauda ca pe stadion, ca la jocurile olimpice: sportivul pe scena, efortul, implicarea, concentrarea. si aplauzele astea sunt respectul spectatorului pentru muncitorul care intra cu zambetul larg pe fata in scena si iese cu capul plecat in culise. pentru ca si maine e o zi. de munca, de nervi, de mancatorii, de rahaturi, de pacaturi. in cel mai pur stil romanesc. de cacat.

cai verzi pe pereti. omuleti la fel.

ne place sa credem ca nu suntem singuri in univers si ca el, universul asta mare, n-are cum sa nu aiba cel putin cativa omuleti verzi de prasila. daca nu ne cad in cap, atunci sunt deja in capul nostru si-si fac de capul lor prin paduri, oceane, orase, cimitire. astfel incat moda filmelor “e real, bai!”, asazis filmate cu camera de mana, continua. dupa renumitul Blair Witch Project din ‘99 sarim direct, fara a mai enumera zecile de incercari mai putin reusite din aceeasi categorie, si ajungem scurt in 2007 la Paranormal Activity cu ceva mai multe puncte pe imdb: 6.9. calculatoarele cu mai multe procesoare sunt folosite din plin la productia Cloverfield, continuare gen “it’s real” al renumitului Godzilla astfel incat ajungem la 7.5 pe imdb. in primul caz si in al doilea, cheia succesului functioneaza: nu spui ca e film, lasi sa para ca e real. goana dupa barfa, dupa senzational trece din reality in parapshilogic si inapoi in astronomie. astfel incat in 2009 ni se ofera pe tava hibridul The Fourth Kind cu superba milla jovovich care incearca sa ne convinga de cat de real este totul. daca nu cu stil si interpretare, macar cu o poveste reala. si suntem atat de usor de convins. cu atat mai mult de catre doua picioare lungi cu acelasi nr de ochi albastri.

motorina din pisici moarte

un inginer (ce altceva?) din germania face motorina din pisici moarte.
dimineata cand am deschis capota am constatat ca am deja pisica moarta in locul rezervorului. sa astept sa se preschimbe in motorina?


un soarece, o veverita, un raton, o gaina, un fraier nu puteau sa-si dea obstescul sfarsit in motorul meu!? doar un motan mare, gras si batran a trebuit sa-mi faca figura si sa se opreasca vesnic intre alarma si servodirectie. nu sunt semne ca s-ar fi zbatut. parca doarme inca. deci, nici vorba ca ar fi ramas intepenit. pesemne i-a venit sorocul si s-a retras intr-un loc caldut. care s-a nimerit sa coincida cu o bucata din destinul meu.
am incercat sa-l scot: nici o sansa. e bocna. sa scot motorul, nici vorba. sa tai motanul cu fierastraul, nu ma indur. astept plin de speranta primavara. poate totusi cateva picaturi de motorina sa iasa pana atunci.

nu stii

nici sa povestesti, nici sa urmezi un fir epic. nu ai inteles nimic din cuvantul introductiv si bati campii cu gratie sau cu mai putina. gratie. majoritar, cu putina. pui intrebari ca sa te afli in treaba. majoritar oratorice. te plictisesti dar nu stralucesti. esti sters dar te numesti normal. comentezi pentru ca nu poti sa creezi. nu ai nimic a spune dar dai din coada in virtutea mimetismului. superioritatea ti-e ieftina dar o ridici la cer. ai centura neagra la luat in bot dar nu-ti ajunge. dintre multi, cei care intr-adevar pot sunt doar putini. tu nu te afli printre ei. ei sunt atat de putini incat ii numeri pe degete. nu te obosi sa ceri sau sa interoghezi, sa-ti dai cu parerea sau sa comentezi. sunt, dupa cum ti-ai dat deja seama pentru ca esti perspicac, suficient si ignorant. reduc la tacere, scurt, dintr-un singur click motiv declarat: in sufrageria mea fara perdele stau cum vreau si, mai ales, cu cine vreau.

servus, hai sa fim high

avioane cu burti mari albe la mica inaltime peste oras. balene in vazduh.
oras de tranzit, aglomerat. vorba de sibian: mai rapida decat clujanul, mai lenta ca bucuresteanul.
mitici. multi mitici. hop si eu.
paine de tara vanduta la sfert. cu branza. magazin cu droguri usoare
servus. sa fim high zic.
onair, online, oniric.

“trebuie sa traiasca toti” imi spune zambind fata de la brutarie care ma indruma pentru pasta de dinti la magazinul vecinei. “gresit” raspund zambind. zambetul fetei ramane agatat in aer. continui: “nu, nu trebuie sa traiasca toti. prea au trait toti si tocmai d’asta acum vor muri toti”. si zambesc larg. fata isi inghite tacerea. si-a dat seama: sunt plecat, deci e mai bine sa isi vada de treaba. platesc. zambesc. ies.

am noua copii si ceva ovare

bat frumoasele drumuri ale patriei. frumoasa tara, pacat ca e locuita. sablon, da. dar, din pacate, din ce in ce mai locuita. radio. in masina. dintre zeci de zgomoteci, pensionar cum sunt, imi place sa ascult radio romania actualitati. cateva emisiuni ma arunca in copilarie si imi trezesc amintiri. au trecut zeci de ani si emisiunile de la rr actualitati au ramas ancorate intr-un timp agatat de un neant atemporal. “raspundem ascultatorilor” e preferata. astazi a sunat doamna iancu. voce normala. intre doua varste. nu batrana, nu tiganca. doamna iancu, in direct, doreste sa stie de ce sotul ei care are 13zece milioane salariu nu are nu stiu ce deducere pentru cei noua copii ai familiei. “cati a zis ca are?” ma intorc brusc spre colegul de drum. “bai, parca doi?!”. “ma, n-a zis noua?”. ciulim urechea. da, doamna iancu are 9ua copii si un sot cu 1300 ron salariu. si e suparata ca statul nu ajuta familiile cu multi copii cum facea inainte de ‘90.
si brusc m-apuca dracii. imi dau seama cum suntem din ce in ce mai multi pentru ca adunatura de cretini de la sate isi depune icrele pe banda. fara nici o grija. nu conteaza ca jumatate ies retarzi si isi pun eleroane pe loganuri cumparate la third hand. nu conteaza ca sindromul down se scrie in limba romana si nici ca microcefalii acopera scoarta. nu conteaza ca viata celor mici urmeaza leit viata celor mari si la randul lor isi vor depune icrele de stiuca, icre care la maturitate vor vota presedintii pe care-i merita. in timp ce mi se urca tensiunea ma gandesc daca nu cumva vacii asteia de lapte ii si platesc cu o parte din munca mea cat o tine statul in lehuzie acasa adica 9 x 2 ani=18 ani(!!!!). voce tanara, ma las pe pilot automat si trag in continuare de aritmetica: presupun ca primul plod l-a emis la 18 ani, deci da, acum are 36 de ani, 36 de ani in care asta a stat la mulgatoare facand oua pe banda si nimic altceva. daca as fi fost soldat sovietic as fi zis ca e mama eroina. asa insa, eu nu sunt decat un rasist. si inchid dracului radioul si-mi pun clasicele mele linistite. frumoasa tara, zau, acoperita de zapada. totul e sa nu cercetezi pamantul de dedesubt…

papagalul de logan

nu e suficient sa ai logan. important e sa arati “la toti” cat de taran esti. si daca mirosi a cusma, umfla-ti ceea ce n-ai si prezinta “la mandrute” ce bastan de camin cultural esti. nu fi prost: fute-ti un eleron pe spate! nu esti papagal daca n-ai si pene pe spate. in parcare la “mol” cluj.
no, ca la asemenea machina e pericol sa meri fara ca se ridica de planeaza, tu!. ciao

creste nivelul de trai

in romania, nivelul de trai atinge cote nemaintalnite. handicapatii au deja jeep.

da, nimic nou sub soare.

ciolan cu fasole

dealul negru. ramnicu valcea-sibiu. pe la dedulesti. mititei. s-a ales praful de drum. serpentinele ies din iarna pline de carii periculoase. gauri adanci in care iti dispare toata roata. nu lucreaza nimeni. inca e iarna. asfaltul nu se prinde decat la o anumita temperatura blablabla. daca ar fi fost alegeri, s-ar fi plombat in doua zile.

cnn. cutremur in haiti. site-uri de colectare de fonduri pentru supravietuitori. ultimele stiri. presedintele american vorbeste, invitatii anunta ajutoare, stirile despre numarul mortilor trec pe ecran. realitatea tv. la cluj udmru’ implineste douazeci de ani. mortii cu epidemiile, vii cu ungurii. clocotim in ibric. micinas.

pe valea oltului, la aprox 24 de km de intrarea in sibiu, pe dreapta, un popas no name de tiristi. polonezi. turci. prea putine masini mai mici de treizeci de metri. restaurantul e plin de veselie si fum. turnul babel. se vorbeste poloneza, se rade turca, se fluiera in greaca, doua trei ragaieli romanesti pigmenteaza incaperea. comanda vine rapid la toate mesele. ospatarii plutesc. toata lumea are un singur fel pe masa. dar nu de orice fel. pentru ca ciolanul cu fasole arata asa:

pentru ca esti inteligent, cum altfel?

generalizez. scriu despre cat de proasta si cretina e lumea. bag tot rahatul in aceeasi gramada. din gramada ordonata apare inteligentul. care tine mortis sa-mi demonstreze ceea ce stiam deja:”boul esti tu bai nimicule!”. ca de fapt si de drept, indirect vorbind, cretinul lumii eu sunt si el, cel care imi scrie, iata ce destept e. nu numai ca e destept dar nu are nevoie sa stie lucrul asta. pentru ca e o axioma: sunt un bou, e un deosebit de talentat. dotat, potent, norocos etc.  inteligentul care este nu-si pune niciodata intrebari pentru ca el stie. boul care sunt ma apuc sa ma joc cu desteptul care este. povestea se ramifica, invariabil ( ceea ce ar fi oricum chiar de ajuns pentru demonstratia initiala: lumea e plina de rutina..), in doua variante: inteligentul se supara. pentru ca daca nu se supara, n-ar fi inteligent destul. inteligentul serios n-are nici un haz daca nu e si suparacios. lipsa de umor naste umori. cu cat esti mai inteligent, cu atat circumvolutiunile raspunzatoare de umor sunt inlocuite de stiinta, desteptaciune, seriozitate. ca veni vorba: noteaza-mi sa nu uit care e diferenta intre inteligenta si desteptaciune. revenind la varianta a doua, cucu nunita: inteligentul continua intr-un ton si mai cinic si mai sarcastic ceea ce deja e al treilea razboi mondial: cine e mai destept ca cine. fara public. asta insa e un amanunt care scapa. si nici nu e important. nu exista public in jurul arenei. doar transfer de date. cocosul de munte topaind cu gusa umflata. pana devine supa. strig de la balcon:”sunteti niste prosti!”. imediat ridi caca pul inteligentul si plin de superioritatea parterului imi arata adevarul. sunt pus la colt, pus la punct, tras de urechi, anatemizat. asa cum si merit, da?!?! aici, acum se demonstreaza negru pe alb, albastru pe galben ca nu sunt decat un cabotin de prost gust, de joasa speta. “de ce ti-ai mai facut blog daca nu ai chef sa fii citit?”. da, corect. varianta medicala “am nevoie sa scriu ca sa elimin nervii acumulati de cretinii zilnici” iese din discutie. pentru ca e un paradox: nu au cum sa fie cretini de jur imprejur cand doar eu sunt singurul, nu? cam asta cu inteligentul. restul isi vede de treaba. si stie ca din toata generalizarea mea, nu am treaba decat cu inteligentul. care musca atat de repede.
pentru ca e inteligent, cum altfel?

am un prieten care

“am un prieten care..” e inceputul de propozitie reality show. “am un prieten care..” e propozitia care nu admite intrebare: e adevarat, nu e adevarat? “am un prieten care” e zona in care nimeni nu se indoieste de ceea ce aude. “am un prieten care”. da, si eu am un prieten. si tu ai un prieten. cu totii avem un prieten. dar nici un prieten nu e ca “prietenul care”. “prietenul care” e singurul prieten care rezista vicisitudinilor vietii. indiferent de guverne si oranduiri, “prietenul care” e prietenul ale carui aventuri, patanii, povesti nu sunt puse la indoiala de nimeni. nu pot fi puse. “prietenul care” e o axioma. nu trebuie demonstrata. din momentul in care suvoiul incepe, “am un prieten care..”, s-a terminat. respectuos musai sa asculti patania. si daca ai tupeul sa pui la indoiala cele narate, s-a terminat. anatema, iadul lui dante si chinurile vesnice te asteapta. ca sa nu mai punem la socoteala mistocareala de birou, tramvai, grupare umana. povestea care incepe cu “am un prieten care..” va fi mai citita decat povestea povestilor. pentru ca e o poveste reala. povestea povestilor e cu prostii. “am un prieten care..” e cu oameni, situatii. e viata, frate! “am un prieten care..” e mai tare ca Jack sau quinta roiala. cine are un prieten, va avea aur. cine “are un prieten care..” e sef de turma, povestitorul credibil, adevarul in persoana.
cine n-are prieten, sa-si cumpere. cine are “un prieten care..”, sa-l pastreze in sipet, bine ascuns si pazit. asa ceva nu creste pe toate drumurile. rara avis.

up in the air

o basinica de duminica dimineata. cu george clooney. o nota de 8.2 pe imdb. cand nu se mai fac filme, orice prostioara mai de doamne’ajuta ia nota mare.
ce retinem noi din acest film? ca nu e minunat sa fii concediat dar daca ti se intampla, poti gasi atatea lucruri de jur imprejurul tau. lucruri care sa te tina sa nu te arunci cu creierii pe asfalt de pe pod. umezitoare idee. pentru un 2009 rupator. si un 2010 si mai si. cand multinationalele isi schimba ceo-ii dintr-o tara in alta ca sa faca disponibilizari la rece, fara sa lase sentimentul sa ia locul business-ului. concedierea sa nu fie influentata de uman ci doar de cifra de afaceri. revin. un film blajin, plictisitor de clasic dar care apare exact la timpul potrivit pe poteca potrivita. esti somer? uita-te la “up in the air“. and jump after.

pentru morti, respect

mortii cu mortii. viii, cu ce pot ei cel mai bine: minciuni, mancatorii, inselaciuni, ranchiuna, oftica, gelozie. sa-ti fie mortii sanatosi! oriunde ar fi ei. au murit si acum se simt mai bine. pe de alta parte, viii iau pozitia de drepti cand aud de morti. “putin respect va rog!” e propozitia care inchide guri si naste taceri. orice gura fetida cand invoca respect pentru morti, naste taceri si compasiuni, pune la respect orice misca. greata monumentala. personaje pe care le stiu atarnate in canini de cate o buca, cu gena plina de voma, se ridica brusc in picioare si-si scot pioase caciula. mai mult, invoca respect. pentru morti pe care nu-i stiu. si nici nu au auzit vreodata de ei. caci pentru viii pe care-i au aproape, doar noroi aduna.
cum spuneam. la multi ani.

daca bancuta la gard n-am, macar sa-mi fac un cont pe facebook

voieurism sociabil. si sociabilizant. in pantaloni scurti stau si atarn peste balustrada. trecatori care se uita in sus, imi fac cu mana. le fac si eu la randul meu cu mana. ne zambim. mai strigam putin unii la altii. mai ne aratam cu degetul, mai ne oprim, mai facem o gasca, mai comentam putin, ne-o mai aratam putin, mai sociabilizam putin. trecem mai departe. din cand in cand mai intru si eu in casa. mai ies din cand in cand sa vad cine mai trece. sa mai dau din casa. azi ma asez pe bancuta, in fata portii. mai salut pe cine trece. ma mai saluta cine trece. ma mai bucur cand mai vad un vecin demult netrecut.
daca bancuta la gard n-am, macar sa-mi fac un cont pe facebook.

stii o poveste?

spune-mi-o! vreau o poveste care sa ma lase cu gura cascata. nu, nu-mi spune o prostie. daca ai de gand sa emiti o tampenie, mai bine taci. “delete” pentru tine s-a inventat. eu vreau o poveste adevarata. o poveste cu intamplari. o poveste lunga sau scurta, nu conteaza. am timp. tot timpul din lume. nenumarate secunde. deci poveste zic. o poveste cu eroi sau condamnati, o poveste cu oameni obisnuiti sau extraordinari. o poveste pe care sa n-o stiu, sa nu o fi aflat, sa nu o fi stiut. sa ma lase cu gura cascata. sau cel putin sa ma faca o clipa sa ma opresc. pur si simplu o poveste. autentica. cu intamplari si deznodamant. cu drama sau comedie. poveste intamplata. candva. atunci. sau acum. o surprinzatoare poveste. o istorie mai putin cunoscuta. o intamplare trecatoare. un lucru intamplat, auzit, facut. undeva, candva. o poveste. si nu, nu vreau o istorie.vreau o poveste. adevarata. autentica. hai, te rog, spune-mi o poveste! daca e misto promit s-o spun in stare de noapte. sau poate o spui chiar tu..

putina decenta

decenta. asta e cuvantul. concertul de la viena 2010. dirijorul are o matusalemica varsta. carnea batrana atarna de un trecut glorios. ca ultima suflare. mi-as fi dorit o nuia verde in locul batranului stejar. printre minunatele flori. o creanga mustind de viata prezenta. un miros proaspat, o adiere. nu o mumie impaiata de simbolurile timpurilor glorioase. apuse. imi doresc prezent. viu, tanar, clocotitor. m-am bucurat de flori. contrast intre snobismul prezentat de rolex si viul rosu, galben si verde. mult verde.
cum spuneam, ceva mai multa decenta n-ar strica.
muriti dracului in pace!

deh

“o gheisa daca nu este imbracata cum trebuie nu este gheisa”. degeaba are substanta un continut daca nu are un ambalaj.
deh, vremuri moderne.

stilnox

pentru insomnii severe. si nu numai. caracteristica: sterge cu buretele memoria apropiata.
ce am facut aseara? dracu’ stie. misto. nimic nu e atat de important incat sa fie tinut minte.
conform wikipedia: “graţie memoriei, fiinţa noastră psihică, eul, dobândeşte continuitatea identităţii în timp. fără dimensiunea mnezică, am trăi numai prezentul clipei, am fi în permanenţă puşi în faţa unor situaţii noi, pentru care nu am dispune de nici un fel de experienţă elaborată, de nici un procedeu de abordare şi rezolvare, ne-am zbate permanent în jocul încercărilor şi erorilor, adaptarea devenind, practic, imposibilă”
traiasca cercetarea! continuitatea identitatii in timp e data de marsul trecut, prezent, viitor. uimitor zic. traieste atunci clipa, reediteaza vesnic prima senzatie. atarna-ti identitatea de o stranie statie. cu riscurile de rigoare. elibereaza-te de profesionalismul rutinei. asuma-ti insa responsabilitatea. un vesnic prezent inseamna un nontrecut si un neviitor. meduza suspendata intre ape. ape alunecoase. posibil adanci.
salonul 3. etajul 2. de ex. nu cand faci pe nebunul. doar cand ajungi unul.

requiem for a dream 2010

ecranul impartit in trei. fereastra principala, borsa, maramures. celelalte doua, mai mici, paris si londra. protv. axa borsa-paris-londra. piscina din brasov. nu se mai numeste “piscina”. e “aqua parc”, nu mai exista “frizer”. e “hairstylist”, nu mai e “ma duc sa ma pis”, e “bio please!”. patru zile la aquaparc, 400 euro. o saptamana la praga, cu tot cu avion dus/intors, de persoana, 180 euro. reporterul in chiloti transmite din apa. presedintele are mesaj la miezul noptii. “la multi ani tara draga”. realitateatv. mi-aduc aminte de ultima oara cand l-am vazut pe vantu. avea un prosop peste partea inferioara. fata suferinda. asta nu se vede la televizor. mi se face brusc dor de ceausescu. ala macar avea o idee fixa. si stiam pe ce picior jucam. lucrurile erau simple: dusman comun. alcoolicului ii lucesc insa ochii. nu, in seara asta nu varsa o lacrima. parazitii imi urla dintr-un colt: “dragostea de tara naste prosti”. presedintele e inconjurat de nevasta, popor si fiica. cea proasta. din popor, pentru popor. dupa unu noaptea, tigani. sau tarani. antena1. cabral se prostitueaza si el alaturi de baby minune. penibilul maximizat. intr-un cort in sectorul cinci sau poate sase o chivuta cu gura plina se bucura ca la doar 130 ron ” sa pot sa mananc atata cat e in meniu”. un revelion reusit inseamna un matz plin de cacat. pun la tras concertul de la viena. imi rezerv deja bilet pentru la anul. sa mai ajung pana atunci. si daca nu, mai bine. brusc, bradut florescu apare pe ecran si imi ureaza la multi ani. sub poza lui cu rucsac scrie “turist”. sunt ofticos. ma uit iar cu frustrarea in rosu la amazing race. ora 0 in bucuresti. beirutul in vremurile lui bune ar fi fost mandru. un cuplu traverseaza grabit printre explozii. el in spate, ea in fata. imi vine sa ies pe strada sa-i rog sa-mi spuna povestea lor: s-au certat?, nu?de ce sunt acum pe strada? cand toata lumea se imbuiba, suna, ureaza, se bucura. la protv explodeaza artificiile si laserele. prima piesa din program clint mansell, coloana filmului requiem for a dream. film noir, drama, depresiv. cine a ales muzica de intrat in noul an, a facut-o bine. marele caine biped se bucura in strada. in gasca. in hoarda. in coada.  se citeste a lui fericire. e asa de usor sa-l pui cu botul pe labe. la multi ani 2010.

La Morti Ani 2010!

pentru toti prieteni care ma stie, pentru toti care face si este, pentru ca vati pregatit tot anu care a fost pentru ca sa fie cea ce va fii, pentru vinzatoarea de la scara de seminte agricole baieti, pentru bashtanu frate bazat care mia taiat calea, pentru gina si lucica care misca din popou in gang sin bang , pentru jan coclitu care bate cuie in sufragerie ziua, pentru bancomatu de la banca care mia inghitit cardu dimineata, pentru toti expiratii si inca care ma mai gandesc cati, pentru depunatori si clocitori, pentru distrusi, pentru curve de ambesexe, pentru decenei si critici de arta, scribi si scritori, pentru limbiste si sugatori, rafinati si finute, pentru intelectuali si rasati, mormoni si hormoni, pentru cei care au fost, cei care sunt si cei care vor veni, daca nu cumva deja au ajuns si au si trecut, un sincer si din suflet La Morti Ani!

in aeroportul din praga

frec internetul. pe undeva pe la jumatatea lunii decembrie. caut oferte de disparut o saptamana din gunoi. de sarbatori. gunoiul local al sarbatorilor. caut la nimereala. gasesc un “hot deal” cazare praga 120 euro 6 zile, camera dubla, mic dejun inclus. pe booking.com. asemenea oferta nu se poate refuza mai ales daca dau si peste un bilet de avion cumsecade. gasesc imediat pe malev.com cifra de care aveam nevoie: 100 de euro dus/intors praga! mai gugalesc putin si aflu si rata de schimb 1 eur=26 coroane cehesti. trag linie, adun, constat si rezerv online: 320 euro, o saptamana la praga, cu bilet de avion dus intors. cat trei zile in infecta poiana brasov. sau in minunata dar scumpa pensiune de cinci margarete de langa sibiu, mai. sau 5 zile la pensiunea corbu din predeal. unde si antonescu a stat la vremea lui. dar acum praga. nu se refuza, nu se comenteaza. se profita. pe loc.
e drept, drumul pana in praga cu superoferta are escala de 10 ore la Budapesta. din care 5 dormite pe bancute in aeroport. alaturi de vietnamezi si vietnamezi. multi asiatici. ce dracu’ sunt atat de multi? de unde vin stiu, unde se duc ma intreb. aflu curand. merg si ei la praga. pentru ca praga e plina de asiatici. turisti, muncitori. mana de lucru superieftina. minoritatea vietnameza e majoritara in praga. posibil in toata cehia? de studiat.

si exact asa cum mi-am facut mici insemnari pe cate o bancuta pierduta in cate un parculet dintre doua gotice.

- plin de vietnamezi, chinezi, coreeni&alte popoare cu ochii oblici; mana de lucru ieftina, umplu cu succes hotelurile in roluri de cameriste, zugravi, instalatori;

- cu cat te afli mai in centrul turistic, cu atat valoarea de 26 coroane pentru un euro scade astfel incat poti avea supriza ca in buricul buricului sa ajungi la oferta de 1 euro=18 coroane. recomand folosirea fara gres a cardului: transformarea ron-coroana se face la cursul bancii, curs oricum mai bun decat la casele de schimb valutar;

- mancarea traditional pragheza e in general cu sos si se stropeste in majoritatea cazurilor cu bere; berea cea mai des intalnita, pilsner urquell 12%; pentru suflete feminine insa poti alege insa varianta light; in multe carciumioare meniul e alcatuit din supa zilei care deobicei e crema de cartofi sau crema de varza, minunate fiecare in parte dar nespus de grele ( sa ai totusi la tine si niste triferment ) si traditionalul carnat prajit cu paine cu chimen. desertul la fel de traditional: placinta cu mere in diferite forme si prezentari;

- daca te nimeresti in zona pragai in timp de craciun, vei gasi in majoritatea pietelor din centrul vechi sau nou casutele de lemn frumos luminate pline de vin fiert, grog, punch, bazakonii, scoverji, clatite de cartofi cu varza, sunca de praga; turta dulce, mizilicuri, suveniruri, ciurtos colaci etc. pietele de craciun raman locurile unde turistul international se amesteca pana la izbire cu localnicul ceh. daca le bati la pas de craciun sau paste, pazeste-ti buzunarele ca si cand te-ai afla sambata in piata obor;

- in praga sunca adevarata de praga nu e nicaieri stravezie; ea e groasa de minim 2 cm, sfaraie pe gratar in piata publica, raspandeste un miros care-ti muta din tzatzani simtitoriul si se mananca musai cu o paine cu chimen si o portie zdravana de varza si o bere;

- un pranz ptr doua persoane, in mijlocul buricului centrului te duce pe la un 50-60 euro / 1000-1200 coroane scurt, fara drept de apel

- ciorba traditionala ramane, chiar daca nu e de-a casei ( !!! ), gulasul; ca felul doi, acelasi gulas cu galuste de paine sau snitzelul cu cartofi prajiti ( alta mancare imprumutata care e oferita daca nu ca traditionala, cel putin ca “specialitate” )

- transportul in comun: metroul vine din 4 in 4 minute in zile de lucru, autobuzul ajunge exact la minutul afisat in statie, exista autobuze care circula noaptea, la fel, la minut; biletele se iau de la automate aflate in toate statiile si se taxeaza nu numarul de calatorii ci minutele: exista bilete de 60, 75 sau 90 de minute. taxiul nu difera de romanescul taxi ba’ chiar mai mult de atat: negocierea se face la fata locului, aparatul poti avea surpriza sa te taxeze cu mult mai mult decat ti-ar iesi tie matematic nr de kilometri ( ba chiar sa lipseasca la apel ); taximetristul e posibil sa fie la fel de brunet si de purtator de sapca si tricou ca la mama acasa; biletele se iau din statie de la automat, e bine sa aveti metal la voi sau, un telefon mobil: exista si varianta sa-ti cumperi bilet prin sms.

- nu te baza pe faptul ca cehul fie el ospatar, receptioner sau din alte locuri unde s-ar presupune ca macar de prasila ar trebui sa stie engleza, stie intradevar. engleza ramane o mare necunoscuta la nivel primar pentru multi cehi si limba straina in care te poti descurca in praga ramane rusa; in cele din urma am ales semnele la hotel pentru a mai cere o patura in plus: camerista, desigur, asiatica.

- praga ramane dovada vie a orasului nerupt de cladiri de birouri sau de arhitectura isteric moderna aruncata intr-o gramada dezordonata la gunoiul nesimtitoriul al ochilor hulpavi de la primarie; in jurul vltavei totul curge linistit si musteste de istorie: expozitii, galerii, concerte, balet, muzica. tot ce e nou isi are locul lui bine stabilit in zone clar delimitate. nu ai sa gasesti biserici sugrumate de cladiri de birouri, nu ai sa afli bannere de coca cola acoperind fatade intregi de cladire. peste tot isi face simtita prezenta mana dibace si nu cea rapace.

- muzee peste muzee, concerte peste concerte ( nu toate de maxim angajament ) dar sa auzi un vivaldi intr-o biserica gotica locala e totusi un eveniment la care e pacat sa nu iei parte macar din curiozitate daca nu din altceva: aprox 600 coroane ( 30 euro ) biletul de intrare la un concert de craciun anotimpurile-vivaldi in klementinum. Si ca veni vorba: anotimpurile sunt pentru orchestra ceea ce este lacul lebedelor pentru balet. baletul arcusurilor pe strune de vioara.

- eroul national svejk e idiot notoriu, cu patalama la mana, declarat ( vezi citat ! ), dar capitala regatului e o bijuterie cum mai rar vezi in partea asta de socialism:
“Inceteaza sa mai faci pe prostul!” “Nu pot sa fac nimic, de cand eram militar am fost reformat pentru idiotie si declarat oficial idiot de o comisie extraordinara. Sunt un idiot in toata regula”

- 300 de coroane intrarea in cimitirul evreiesc din zona Josifov. ne hotaram sa pastram proportiile si stabilim ca la pretul asta vii sa ramana cu viile de hamei si mortii cu istoria. am transformat cele 300 de coroane in patru pilsner urquell si doi hotdog si am hranit lebedele de pe vltava timp de o ora.

- atentie cad lebede! cand mergi per pedes pe podurile din praga, poti avea surpriza sa te trezesti cu lebede in cap. lebada intrata in firul de la tramvai in plin avant lebadovian a cazut pe sina la un metru de noi cu avantul unui bombaradier in picaj. Prea multa bere nu face bine nici macar la lebede…

- oriunde iti intorci privirea in praga, nu exista spatiu care sa nu contina cel putin un ciucunghez ( cum atat de simpatic a denumit rasa ochilor oblici un hatru amic )

- 60 coroane o sticla de apa plata de 1 l – in centru, 20 coroane aceeasi sticla la periferie, 10 coroane in orice hipermarket. de sase ori mai ieftina. sau mai scumpa. cum va place.

- cuvinte pe banca in praga, cu ochii la podul carol, cu spatele la castel, zi insorita dar rece, un pahar de grog fierbinte la purtator:
- pentru ca suntem o natie care si-a furat caciula inca de la inceputul istoriei. si care continua sa si-o fure. cu fiecare nou oracait. nastem furand cate o viata. propria viata. furam ce furam si in cele din urma reusim sa si murim. murim furandu-ne propria viata. suntem gunoi si asta se vede cel mai bine cand iesi din gramada si te intorci in mormanul de volum. idioti sunt peste tot. unora nu le intelegi cuvintele. asta nu inseamna ca sunt mai buni sau mai drepti decat altii. sunt doar cu orgoliul mai mic si cu frica mai mare.

- cea mai ieftina si mai la indemana distractie: hranitul lebedelor si ratelor de care vltava abunda. daca dai dovada de indeajuns de multa incredere, lebedele iti vor lua painea chiar din mana ( atentie, lebada ciupeste napraznic. recomand manusi si tinerea bucatii de paine in palma si nu intre degete. lebada apuca bucata precum calul, cu ambele buze respectiv ciocul de jos si cel de sus, deci dati-i painea din mijlocul palmei. ). daca esti antipatic, poti avea ocazia sa iei o lovitura de cioc de la masculul familiei. pentru ca lebedele foarte rar umbla teleleu singure, deobicei taie apele in numar de minim doua.

- limba se vorbeste dar cel mai bine se canta. si acum repetati cu totii dupa mine:
“strc prst skrz krk”, in traducere “infige un deget in gat”.

- au disparut vietnamezii de la hotel, au aparut rusii. nu au disparut insa de tot: mare eveniment in praga se tine in sala de congrese a top hotel: miss vietnam. 700 coroane intrarea. iarasi las bucuria ciuciunghezilor in urma catorva beri stropite de niste bio sunca de praga, proaspata, acum culeasa din porc. si uitat la luminile orasului. ore in sir. Praga By Night

arta? ce cacat mai e si asta? incetati!

actorul a iesit in strada sa-si cumpere ceva salam. balerinul zambeste pe fundal de mihaela radulescu prostituandu-se pentru optzeci de ron/o zi lumina de filmare cu pauza doua ore.
inca din evul mediu, pictorul, dansatorul, sculptorul traiau in umbra nobilului. burghezului. mosierescului. exemplele sunt nenumarate si nu doar incepand cu leonardo da vinci. trecand prin marile figuri care au inaltat istoria pe cale de topire.
decembrie 2009. dupa reprezentatie, in culise, actorul primeste buchetul de flori. in buchet, o carte de vizita si un plic. in plic, o mie de ron. cartea de vizita are acelasi nume cunoscut. acelasi admirator. admirator cu fata, nevasta. afacerist. inca afacerist. care la fiecare reprezentatie trimite flori, cumpara cadouri. unele surprinzatoare. peste multe zeci de milioane. baiat bun. nu prea intelege el cum e cu teatrul si opereta dar se bucura tare mult sa-si vada muierile din familie fericite.
in arta romaneasca, mos craciun a ramas fara cultura dar s-a umplut de coprocultura. are cosuri si bube, deabia mai gafaie si canta la nu mai mult de treisprezece grade celsius. temperatura propice de pe scena. temperatura la care artistul da randament maxim. bucuria unei pojghite de gheata pe un spate transpirat nu poate fi inlocuita de bucuria nici unei zile de spitalizare.
arta? ce cacat mai e si asta? incetati! mai bine cultivati un gazon ca lumea pe ghencea. lumea are nevoie de fotbal si bere la pet. lume la pet.
si totusi. noroc cu mos craciun spectator. sa-i dea dumnezeu sanatate. profilactic, pentru frigul din sala recomand o aspirina.

cu variatia “d’aia”

cu liniuta de la capat, organizat, variante de raspuns la “ce las in urma mea?”, cu variatia “ce ramane in urma mea?”:
- niste copii; care la randul lor vor avea copii si vor ajunge la varsta la care se vor uita la fotografia mea si nu vor mai sti cine sunt. nici ei, nici eu. fostul eu. sablon.
- un lucru; facut cu mana mea, care a adus bucurie si fericire. o farama de lumina. si pentru asta merita sa etc etc. sablon.
- niste amintiri; se vor sterge din mintea celor in care salasluiesc in mai putin de zece ani. figurile se uita atat de repede. incearca sa-ti aduci aminte, fara ajutor exterior, de un chip pe care nu l-ai mai vazut de douazeci de ani.
- o cruce: in sapte ani dispare si ea, daca nu si mai repede. suntem din ce in ce mai multi si avem nevoie de spatiu. mai avem nevoie si de iarba dar, mai ales, de pamant. de gauri in pamant.
- niste cenusa; uitata intr-o urna, peste ani si ani, daca nu si mai repede, disparuta fara urma, transformata in cutie pentru piesele de sah.
si ma intreb: de ce dracului e atat de importanta intrebarea “ce ramane in urma?”, cu variatia “ce-am facut?” cand poate si mai importanta, daca are cumva vreo insemnatate cuvantul asta, “importanta”, este “de ce?”. cu variatia “d’aia”.
mai tii minte bradul de acum zece ani?

mănăstirea caşin e bio

frumos şi-a mai revopsit ea vechile turle. în verde. nu a ieşit chiar verdele iniţial. nici nu avea cum. normal. e un frumos verde praz. verde brotac. verde la moda, viu. un verde cu care s-ar mândri orice bluziţă de fetiţă. în acelaşi spirit, al renaşterii, al viului, al viilor, mă gândesc că poate nu i-ar fi stricat şi puţin roz.

decembrie de oraş

nimic mai infect, nimic mai obositor. decât poate andrei, colegul meu de birou. plescăind un măr. cenuşiu, gri, nasol. andrei. mărul. decembrie. de oraş. în oraş. zoaie, claxoane, înjurături, capete plecate, dinţi strânşi. nimic mai fetid şi mai de evitat decât minunata lună decembrie. atât de sfântă, atât de înălţătoare. înghesuială în autobuz, magazin, pe trotuar. mormane de zăpadă. nu cărate cu camionul în dâmboviţa. puse pe trotuar. peste pietoni. maşini derapând, nervi întinşi la maxim. claxoane iar şi isterie. buluc. cadouri de cumpărat, idei ioc. căutări , îngheţuri, degerături. spitale, dureri de cap, de burtă, de genunchi. dezamăgiri, nu prime, probleme. şomaj. medicamente. rate. moarte.
deci, decembrie. ducă-se. oriunde dar să dispară. singurul lucru bun pe care îl poate face.

140 de milioane de vizionari

cel mai vizionat videoclip de pe youtube, nr.1 ever, din toate timpurile, de la inceputul inceputurilor si pana la capat, cu cel mai mare numar de vizionari inregistrat vreodata in istoria youtube, adica 140 de milioane de vizionari, este acest rahat:

moment in care am confirmarea faptului ca meritam sa ne ducem dracului rapid la vale, cu tot cu terra si calea lactee la un loc.
cat mai rapid cu putinta va rog!
si daca inca nu te-ai convins, uite inca un motiv, de doar 41 de milioane de vizionari, cretin de-a dreptul, la fel ca si personajul:

si mai am cativa amici, cu familie, copii, neveste, indeajuns de fericiti cat sa merite ceva mai mult. si culmea, tot la extinctie acum, pe loc, le sta gandul: cu neveste, copii, bunici din dotare, in pas vioi pe geam.
singurul lucru pe care-l meritam cu varf si indesat.

xmass party

multinaţionalele fac petreceri pentru angajaţi. de crăciun. petrecerile. nu angajaţii. angajaţii care au mai rămas după disponibilizări. mulţi au plecat în ianuarie 2009, puţini au ajuns în decembrie 2009. petreceri în care ceo-ul, directorul, şeful ţine speech-ul demagogic:” e criză şi e greu dar cu şi mai mare efort in 2010 vom reuşi”. sau: “aţi rămas cei mai buni dintre cei mai buni. anul care vine va duce la creşterea profitului numai dacă vom munci de zece ori mai mult”. etc etc. demagogii ieftine de multinaţionale îndobitocizante. o mână de oameni care conduc o şleahtă de maimuţe speriate. cu un singur scop: profitul. un scop ascuns de cele mai multe ori sub lozinci. şi muzica poate să înceapă. după vorbă, după port, cu mai puţină băutura, cu şi mai puţină mâncare. firma dă o petrecere de crăciun în cinstea angajatului. patronatul îi ofera o spârcâială de cadou. maxim trei euro cu tot cu tva dacă avem de-a face cu trei sute de oameni, nu mai mult de doi euro pentru companii cu mai mult de opt sute de angajaţi. o atenţie, o măslina, o băşină. ştim că gestul contează şi avem bun simţ şi frica în oase. nu dăm de pereţi globul primit cadou, glob branduit cu logo-ul firmei. glob pe care nu-l vei pune niciodata in nici un brad. onor conducerea ne cheama la petrecere, ascultatori ca niste catei venim ca sa nu se interpreteze. si daca e si cu bautura&mancare pe d’a moaca, e cu atat mai bine.
atât de românesc. în ciuda prezentărilor facute în engleză, franceză, spaniolă, germană.
la polul opus insa exista exemplul simplu si mai de apreciat decat un glob branduit cu sigla firmei: doua beri si un cartof prajit.

cenuşăreasa din umbra mamei

carevasăzică e stabilit: merg la balet. cel mai mult şi mai mult, la operă, îmi place publicul. publicul de seară. elevat, fiţos, mirosind a autentic, snob, mason, mormon şi, în general, destul de muflon. cei patru m. mult mai mult muflon. mult gol pe dinăuntru, străluceşte de gală pe dinafară. aşa că azi încerc ceva nou. duminical, de cifră bună: 13. decembrie. matineu: cenuşăreasa. cuminte, trag ocheade publicului: biped, triped, patruped. mult mai natural decat cel de seară, majoritar alcătuit din segmentul 6-10 ani, cărat cu bucurie la balet de targetul 25-35 de ani mame, taţi, bunici. majoritar mame. mici excepţii de sore-bone bucăţi de bucăţi şi ocheade 360 grade, care cară dupa ele cârlionţatul cine ştie cărei familii care îşi permite un 350 euro/luna. şi mai cuminte îmi cumpăr cărtici(cacu)meniul. între foile lucioase cu povestea, aflu foile aspre cu prezentul.
primele mă informează despre stagiunea 2002-2003 de care ardeam de nerăbdare să aflu, celelalte îmi atrag atenţia că “spectacolul are o pauză şi se încheie în jurul orei 20.30″ deci trebuie să-mi sun amanta că întârzii la cină.


trec cu vederea căcaturile româneşti organizatorice, îmi spun că nu mă intereseaza (iar) culisele ci, în dimineaţa asta, ochiul pe scenă va sta.
şi ochiul pe scenă a stat.
şi ca sa fiu mai cu moţ, încep cu concluzia: am să las publicul elevat şi atât de connaiseur să meargă la karenine sau mai ştiu şi eu ce frumoase din păduri adormite, în timp ce necunoscătorul nesimţitor din mine o să opteze ptr opere jucate până în miezul zilei. de câte ori m-am surprins zâmbind la cenuşăreasa din 13 decembrie? n-aş putea s-o spun. ca m-am surprins aplaudând însă, e o poveste care foarte rar se întâmplă.
n-aş fi eu dacă nu mi-aş băga puţin maliţiozitatea în faţă: am căutat-o pe debutanta cenuşăreasă adina şi în cele din urmă am gasit-o în umbra mamei babuşka. un debut aşa cum era de aşteptat, o mamă aşa cum m-am bucurat să aflu. un pas cu mult ritm, un joc cu vână, o mimica pe care, în obstinaţia obsesiilor mele, o urmăresc de fiecare data. mimica. solistelor, corpului, debutanţilor, acum şi cu prozaica liniuţă de la capăt:
– cenuşăreasa, adina tudor debuteaza în compania prinţului din scenă şi din spatele ei ( scenei, da?!?! ), ovidiu matei iancu. după faptă şi răsplata buchetelor de la final. ar fi intrat în plan şi o mătura&lingură de lemn ptr debut dar onor direcţiunea onb cenzureaza cadourile şi, mai ales, hotărăşte: nu primesc flori decat solistele, corpul de balet nu are voie să vadă la final flori&cadouri pe scenă ci doar în cabine! c’aşa vrea muşchiu’ ei fezandat de ani şi bănuiesc şi de niscai oftici locale.
- mama&surorile vitrege fac toţi banii; şi nu numai banii dar iau şi faţa cenuşăresei care, nu-i aşa?, e doar o cenuşăreasă şi locul ei e în spate dreapta, cum stai cu faţa la scenă, la şemineu, altfel cum o s-o recunoască zău copiii?!
- corpul de balet con cohones are aceeaşi veşnică problemă: nu lăsaţi băieţi pe scenă în număr mai mare de doi şi nu mai mult de treizeci de secunde în mişcări paralele pentu ca paralele complet vor fi mişcările; o mişcare bună din partea regizorului care evită în cenuşăreasa astfel de momente. mulţumesc deci.
- cei patru apostoli erau de fapt trei, luca şi matei; cei doi companioni de fapt e doar unul: virgil. pentru că raul e din alt film, dintr-unul în care mai are de lucrat mult: şi mişcare, şi companie, şi vână şi mimică.
- doamna toamna nu a fost în ziua bună dar sunt convins că a fost doar o zi proastă pentru mihaela; ni se întâmplă tuturor.
– sunt momente ravisante în cenuşăreasa (vezi apariţia zânei albastre din şemineu), momente de mare degajare (vezi jilţul cărat de miniştri), momente de mare înălţare (zânele), momente noi şi surprizatoare (portocalele ) şi momente pierdute prin culise (lipsa caleştii la apel..caleaşcă aşteptată de tăticul din rândul opt şi pesemne nu numai de el)
într-o concluziune la concluzie: cenuşăreasa s-a jucat cu sala plină de părinţi curaţi şi plozi frumos mirositori până în plăselele de la etaj. chiar dacă orchestra a alunecat pe gheţuri din când în când, la căderea cortinei, în ceea ce mă priveşte e cu “da”. cum spunea un contemporan prin sală, “bravooo!”

slalom printre cretini

între două întâlniri, în maşină, ascult paraziţii. slalom printre cretini. îmi anihilează pohta zilnică de sânge. din când în când, totuşi, mai îmi scapă şi mă trezesc în mijlocul intersecţiei cu câte un cretin de gât. deja mă tem de minele din mine. ca să mai elimin din presiune, înjur ca un birjar: morţi, pulă, pizdă, cur, fut, mamă. cuvinte obişnuit transhumante precum capră, brânză, mânz, varză. le mestec cu o dexteritate demnă de o rotopercutoare (aşa îmi place cuvântul ăsta: rotopercutor, rotopercutor, rotope..mmm). chiar şi aşa, mai opresc câteodată maşina în genunchii unui fraier care trece pe roşu. xanaxul începe sa nu mai aibă efect, stilnoxul îmi face somn. aşa că am început mai nou să merg la balet.

ce morţii mei?! terapeutic vorbind..

sunt un cretin sociabil. am nevoie să simt molecula de transpiraţie a vecinului în nară. atomii vecinului meu se contopesc fericiţi cu atomii mei la coadă la kfc. respect sărbătorile legale şi mă înghesui peste tot cu progeniturile din dotare: nevastă, copii, soacră, prietenă, amantă. în magazine, în parcuri, la ikea, în mall. îi caut pe cei asemeni mie şi mi-e bine în zeama călduţă a creierelor simple. mă simt bine, nu, mint, chiar mă distrez de minune. ies în parcuri duminica, umplu cluburile sâmbăta, vai ce mă distrez de întâi mai la mare. îmi depun icrele, cred în ziua de mâine şi o compătimesc pe marijuana că a ajuns la balamuc. uit repede ştirile de la ora cinci dar mă trezesc la patru ca să prind oferta de la nou deschisul real din ploiesti. sunt beton cu pantalonii ăştia albi şi cămaşa asta rosie. să moară mama cât de bine îmi vin cizmele astea galbene sub băsănăul ăsta dupa care moare gicu de la trei. când rămân singur in lift miros a brânză de capra şi îmi storc un coş, cand ies îmi revin. la pet-ul de seară pot să râgâi liniştit ceapă, nevastă-mea oricum e iar borţoasă. icrele mele au şoriciul gros şi mă culc în băşina de joi. maţul trebuie protejat, şi maine e o zi, şi poimâine mergem la mamaia, şi duminică la nunta lu’ gina.
ce morţii mei?! hai siktir!

cu capul în colonul meu

vreau să trăiesc o mie de ani. mi-e frică de moarte şi mă feresc. zilnic. în toate poziţiile. sunt atât de important încât merit să trăiesc. da, viaţa mea e importantă. nu numai că merit dar am şi ceva de lăsat dupa mine. în urma mea. astfel încât mă feresc de câte ori am ocazia. am grijă de mine. nu vreau să mă curăţ. viaţa e frumoasă. pe de altă parte, cred ceea ce văd. nu, cum altfel? tot ce e scris e sfant. şi adevărat. nimic mai adevărat decât ce se dă la televizor. şi ce scrie in ziare. la televizor însă e cel mai real. pentru că acolo văd. văd, e real, deci cred. cred, deci mă rog. mă rog pentru mine şi pentru ai mei. mă rog, nu mă rog pentru toţi. nu. da, pentru câţiva mă rog. mă rog. cel mai mult şi mai mult pentru mine. nu explicit, implicit. nici măcar nu-mi dau seama că mă rog. pentru mine. dar, oricum ar fi, eu vreau să trăiesc. tare bună mai e viaţa asta. da. şi uite, am văzut pe un bloc scris mare, că viaţa mea stă legată de un fir de păr. de cur. mă rog, colon. ca să nu zică lumea ca sunt nesimţit şi măgar. materia fecală strânsă pe pereţii colonului meu trebuie curăţată. musai. ia uite ce chestie, zău! nici nu am ştiut că am în mine atât rahat. pardon. doctorul chai yu hua, important şi recunoscut doctor în secolul al şaptesprezecelea mă asigură că trebuie să-mi curăţ colonul daca nu vreau să mă curăţ. asta îmi place. dar mă şi îngrijorează. mă curăţ dacă nu ma curăţ. şi uite ce de chestii stranii şi complicate se află în mine. parcă aş fi alien. colonul meu dă naştere la extratereştrii. am nişte omuleţi verzi în cur. pardon. doctorul normal walker a fost pionier în curăţarea în cur. pardon. oare purta şi cravată roşie cu tricolor? că doar era pionier. în fine. vedeţi şi voi. io zic că e vital să îţi cureţi colonul din cur. pardon. sincer, eu am nevoie de un colon curat, mai alb, mai stralucitor. şi, daca stau să mă gândesc, nici n-ar fi foarte rău să-mi străluceasca feeric colonul pe timp de noapte. pentru că mă gândesc la viaţa mea. asta fac tot timpul. nu gândesc eu prea multe dar cand gândesc, pac! tot la colon ajung. de fapt, sunt cu capul în cur. pardon. în colon. unii sunt cu capul în nori şi d’aia o sfârşesc aşa cum o sfârşesc. eu nu vreau să o sfârşesc aşa ca ei. în al noualea cer. eu vreau să trăiesc cât mai mult. fie şi cu capul în colon. dacă e curat, e chiar o plăcere să stai acolo. viaţa atunci merită cu atat mai mult să fie trăită. şi o trăiesc din plin. din plinul colonului meu. în care stau doar eu. cu capul. în curul meu. da. pardon.

vax imax

anunţat cu surle şi trâmbiţe, lansat cu reactoare şi artificii, programul celui mai dintre cele mai cinematografe care s-au văzut pe pământ, terra şi calea lactee, are doar două filme care rulează în cele ţ săli de ultimă (re)generaţie:

t-rex: back to the cretaceous, o spârcâială de film notată cu 4.7 pe imdb şi

into the deep ( şi nu johnny..), film nou nouţ din ‘94, de când bunica încă mai vedea, muult mai bine cotat pe imdb cu doborâtoarea notă de 6.4, notă dată, din 1994 până în ziua de azi, de 164 spectatori nimeriţi pesemne din greşeală în sală, căutând closetul

pentru o imagine de ansamblu, programul pe zi arată cam aşa:

astfel încât vă recomand cu drag lcd-ul din sufragerie şi un film de animaţie din 2009, perfect pentru dimineţile de duminică, la o felie de pâine prăjită cu brânză proaspătă şi omletă cu mărar, lângă doamna din dotare, pe canapeaua din sufragerie, departe de orice popcorn şi lume dezlănţuită şi deşănţată:

Mary and Max

maestrul şi păpădia

că vorbeam de maşinistul adormit..rog onor corpul de balet al operei romane să aibă maaare grijă, dar maaaare, mare grijă când calcă scena sub bagheta unuia, altuia, unora, altora. nu de alta da’ acum, pe 3 decembrie, a doua reprezentaţie anna karenina, “[...]după 11 ani[...]“, rotiţele decorului nu au mai ţinut pasul cu timpurile şi s-au prabuşit sfios, în aplauzele rare ale publicului şi mai rar…

şi nu ştiu cum, pe ce parte o tin şi de câte ori o scutură “maeştrii”‘, dar în nesimţirea mea obraznică n-aş vrea să intru în polemica “ce a fost la început, oul sau găina” astfel încât doar mă retrag în colţu-mi întunecos constatând pentru a nu ştiu câta oară cum se uită faptul ca profesorii devin maeştri datorită, în primul, rând elevilor. şi că orice maestru a fost la începuturi un elev. şi, ca orice prezent justificat de o istorie, trecutul glorios rămâne acoperit de praful prezentului şi de frunze şi e pus frumos deoparte pentru cei care-l hăpăie cu polonicul.

dar desigur, asta nu e valabil decât în cazul celor din afara discuţiei noastre. pentru că, nu-i aşa, unii au ieşit din ou direct ”maeştri” şi vor rămâne tablouri atârnate în foaier până la ‘hîc!’ul final.

şi încă una şi mă duc: e uşor a bălmăji demagogic din gura şi a îndrepta atenţia către predicat atunci când altul e subiectul. e o tehnică prea ieftina şi cunoscută. sau ţine doar de un iq mic şi trist care nu penetreaza dincolo de cuvânt şi-şi hrăneşte limitarea din propria închistare furibundă. şi îmi mai permit să atrag atenţia onor cititorului că nu despre “maestru” şi pluralul englezesc, franţuzesc, ceceno-(l)inguşesc e vorba aici ci despre balerinul român ( sau ce a mai ramas din el ) şi condiţia lui mizeră dar totuşi, cu ultima forţă, zâmbitoare pe scenă.

copii, cum spuneam şi la început: aveti grijă de voi, zău, meritaţi ceva mai mult decât să vă cadă decorul în cap, să vă rupeţi oasele şi să vă mâncaţi tinereţile pe o scenă de care oricum se va alege curând praful.

vrei să zbori cu migu’? oferta promoţională de decembrie!

Lista de preturi :

L-39 Czech Republic 25 min EUR 1,999.00
L-39 Germany 20 min EUR 3,399.00
L-39 Russia 30 min EUR 1,959.00
L-39 USA / California 45 min EUR 2,699.00
L-39 USA / Florida 30 min EUR 1,899.00
L-39 USA / New York 30 min EUR 2,699.00
L-39 Switzerland 25 min EUR 3,399.00
MiG-29 Russia 45 min EUR 12,499.00
Hunter Switzerland 25 min EUR 4,299.00

Oferta de ultim moment:

L-39 – Affordable Adrenaline Kick from EUR 1,959.00
MiG-29 – Frontline Fighter Action from EUR 12,499.00
MiG-31 – Edge of Space from EUR 17,499.00

Astfel, de exemplu, in Elvetia, pentru 3399 euro primesti o descriere detaliata a avionului, un zbor la suprafata intre munti si vai, majoritatea manevrelor cunoscute care iti aduc micul dejun in poala, simularea unui atac la sol, posibilitatea de a controla singur avionul(!!!), o strangere de mana a unuia dintre cei mai experimentati piloti din Elvetia, fotografii si filme cu fata ta schimonosita in timpul zborului etc etc.
Cool nu?

cină romantică în vremuri de criză

tugearu nu iartă, nu moare şi nu mai pleacă, frate!

cu liniuţă de la capăt, ca să fie clar şi pentru cei care au venit la premieră ca să îşi etaleze portul şi bijuteriile în foaier, în pauză, printre porţelanele de lux de la etaj, cât şi pentru cei care au venit din curiozitate, din lipsă de ocupaţie, de plictiseală, pentru că erau rude într-un fel sau altul cu cei de pe scenă, pentru că e de “bon-ton” să fii văzut la premieră ( “cuuum, n-ai fost la ana karenina???!!! au făcut reclamă şi la televizor…” ), pentru cei care ştiu cu ce se mănâncă ciorba asta numită balet cât şi pentru cei care treceau pe la opera sâmbătă seara pe la şase şi ceva, au văzut înghesuială la casa de bilete şi au crezut că se dă salam:
- jos pălăria pentru corina dumitrescu! deci da! îmi tresaltă pipota şi celalalt ochi îmi plânge: tineri cu speranţe, tineri români care vor eşua curând în cloaca locală
- alin gheorghiu ar putea nu atât să mai slăbeasca, cât, mai ales, să mai dezumfle balonul cu aere şi vânturi si, în definitiv, să mă mai slabească: interpretarea unui rol nu înseamnă algebra şi nici aritmetica dansului, clasa a doua nefumatori, din dicţionarul de balet: interpretare înseamnă în primul rând trăire, simţire, transpunere, trăire şi alte alea la care domnul alin mai are de lucru; domnia sa poate intra aşadar cu brio la categoria “mai lasa-ne!”
- gigel ungureanu: de apreciat efortul vis-a-vis de vârstă
- foarte bun acarul valentin stoica, rol manusa
- tugearu&familia ocupanţi a trei sferturi din afişul care îmbracă opera ( scenografie, lumini, muzica etc etc ) sunt încă o dovadă a prafului depus pe şcoala de balet românească sau, mă rog, debaraua care a mai rămas din ea: unde profesorii miros a flatulaţie senilă, nici interpretări noi şi remarcabile nu ai să mai zăreşti decât răsuflate reluări ale secularelor opere ( giselle, lacul lebedelor, anna karenina, frumoasa din padurea adormita, alba ca zapada etc etc )
- partea masculină a ansamblului operei nationale are salariul mic şi trist întipărit în urma paşilor de pe scenă: mai rar o asemenea împiedicătura şi nesincronizare; dacă fetele mai reuşesc să mai ascunda puţin din penibil sub covorul zâmbetelor şi măcar să te facă să apreciezi efortul uman, în ciuda lipsurilor, băieţii sunt din alt film; un film urât si jalnic, departe de ceea ce iarăşi ar trebui măcar să miroasă a artă daca nu să şi sune…
- tugearu: categoria “fost’ai lele cât ai fost, da’ mai du-te!” cu coroniţă;
- actul doi, balul: început pe un întuneric deplin, continuat într-un semiîntuneric, într-un perfect jemanfishism al luminiştilor prea puţin repetaţi şi urechiaţi
concluzie: atât timp cât spiritul balcanic şi interesele transhumante vor face ca lumina din spatele cortinei să ramână mica, atarnată de două fire neizolate scoase din tavan, iar arta va fi călcată în picioare şi nu în poante şi atât timp cât snobismul va alimenta lumânarea, opera romana îţi poate juca liniştită ultimul act; un ultim act care nu întârzie să apară şi care încet, tiptil, vine pe poante, în întunericul lăsat de maşinistul adormit…

nu numai porcul rezistă la plutoniu

bătrân cu masca pe faţă. îi tremură chiloţii pentru viaţă. viaţa lui.
un alt bătrân cu masca pe faţă. broboane de sudoare punctează pielea uscată de şopârlă. frica e prea mare, viaţa merită prea mult traită, pensia prea toată mâncată.
“am muncit o viaţă întreagă, merit”. meriţi pe dracu’.
nu meriţi nimic. mori. pentru că nu ai facut nimic altceva decât să munceşti, meriţi cu atât mai mult să îngraşi pământul. ai adus copii pe lume? mori înzecit. nu au nici o vină pentru ca să-ţi urmeze calea blestemata.
nu, ăştia nu mor. organismele primitive sunt cele mai rezistente.
nu numai porcul rezistă la plutoniu.

produc rahat pentru că sunt

antonio face pizza pe bandă. normal. italian. de la mama italiei: napoli. îi merg mâna şi ochiul ca la carte. mâna prin făină, ochiul dupa fuste. hostessele înfulecă pizza dupa pizza. angajaţii magazinului înfulecă şi ei. directorul de la pază bagă în el ca spartul. fetele mele nu se lasă mai prejos. doar în sân nu si-au înghesuit încă. directoraşii de departamente, casieriţele, şeful de la carne îşi umflu fălcile de prădători cu bucăţi mari de pizza. de dimineaţă până seara. clienţii privesc demonstraţia şi bagă în ei pizza pe toate găurile. opt ore şi mai mult stau nemişcati în zona de demonstraţie şi introduc bucăţi prin toate orificiile de admisie. câte bucăţi triunghiulare poţi mânca? cinci, zece, cincisprezece? în multe cazuri, numărul trece de douăzeci. acelaşi comportament ca la câinii vagabonzi: iau bucata de pizza din faţă şi se duc într-un loc ascuns unde pot să o digere fără să fie văzuţi. ascunşi după stâlp, în spatele tarabelor, în spatele rafturilor. suntem urâţi, trăim urât, mâncăm aşa cum suntem. revenim. înca o felie. în locul retras. ne prefacem interesaţi de demonstraţie. urmărim cuvintele dar aşteptăm cealaltă pizza. încă o bucata. şi încă una. suntem animale şi ne comportăm ca atare. bărbaţi, femei, copii. hostesse, rujate, blonde.
nu suntem decât aparate de produs rahat. şi lucrăm la capacitate maximă.

iaşi

unde chifteaua e piftea şi lopăţica devine lopâţică

naşte-te

pentru o viaţă sănătoasa faceţi mişcare cel puţin 30 de minute pe zi.
pentru o viaţă fără durere încercaţi să nu vă mai naşteţi.

îmi pierd

îmi pierd prea mult timp prezent gândindu-mă la timpul trecut şi la cel viitor. hai, mişcă-ţi neuronii şi lasă dracului trecutul şi mai ales viitorul să se aştearnă în plata lor, la locul lor. eventual trăieşte prezentul ca şi când n-ar fi nici trecut nici viitor în prezentul tău. şi vei câştiga mai mult prezent.
mai mult decât ai fi putut crede că e posibil.

librăria din galaţi

caut o carte. nu una oarecare. nici una specială. o carte. deci, am nevoie de o librărie. nu un chioşc de ziare, nu o tarabă. o librărie ordinară cu nişte cărţi ordinare. astfel încât iau la rând bulevardele. centrul în general apoi periferiile în particular. bancă, bancă, spălam rufe, alimentara, ocazii, orange, restaurant, cazino, transilvania, mc donalds, bancă, asigurari, bancă, service, bancă, restaurant, telefoane mobile, bancă, electrice, cazino, bancă, ocazii, cazino. bat galaţiul în căutarea unei librării. după o jumătate de oră renunţ. când să renunţ şi mai abitir, pac! îmi răsare în faţă “librărie”. frânez brusc, tai calea, parchez ca şmecherii de bucureşti, de-a latul. intru în librărie. rechizite, pixuri, lumânărele, globuri. fără cărţi. normal. e galaţi.
ce dracului sunt atat de idiot?