ai doua brate in putere, un cap, doi ochi, urechile si alte membre la locul lor.
ca sa ai un statut social nici prea prea, nici foarte foarte, in viata asta nenorocita, ai nevoie de doua lucruri. doar doua lucruri.
primul, si cel mai important ( al treilea dupa instinctul de aparare si dupa placerea pe care o cauti inca de la nastere in orice fel de manifestare ), este norocul.
acel dram de noroc de a te afla in momentul x, in locul y, unde intalnesti situatia z.
sau, si mai simplu, sa te fi nascut sub o stea norocoasa. in care sa te trezesti gangurind intr-o familie care s-a aflat in momentul x in locul y, unde a intalnit situatia z.
si daca ai dramul de noroc care iti trebuie, cu putina truda tradusa prin vointa de a sti, a afla, a cunoaste, nu ai cum sa nu te descurci.
intr-un fel sau altul.
chiar si in ziua de astazi.
prin propriile puteri. si cu norocul din dotare.
cu criza, fara criza.
cand insa ii acuzi pe altii de esecul tau, de lipsa ta de noroc, ai o problema.
pe langa cea pe care crezi ca o ai din cauze exterioare.
pentru ca atunci cand stateam pana seara sa tocesc inutila formula stereospecifica a izoprenului, tu cam faceai mici la cernica si cam o fredonai cu baietii la una mica in fata bloculul.
stii, e o diferenta intre a fi dat afara si a pleca de bunavoie.
de nuanta.
cei care pot, pot.
cei care nu pot, acuza cauze externe pentru aceasta stare. deloc interne.
frustrarile adunate astfel nasc proverbe romanesti:
meseria se fura
sau
sa moara si capra vecinului
acum, cand scriu postul asta, tu esti in piata si vociferezi.
foarte bine.
sau esti prin guverne, presidentii si partide si te gandesti ce sa mai iti tragi si cat in scurtul mandat pe care il ai. il mai ai.
foarte bine.
nu ma identific nici cu tine, nici cu tine.
ma identific cu cei singuri care acum stau singuri si citesc postul asta.
si care nu sunt nici in piata, nici in guverne, nici in presedintii si nici in partide.
cei singuri care gandesc fara sa faca.
cei care gandesc si observa fara sa ia atitudine.
cei care nu iau atitudine dar gandesc, deci sunt buni de calcat in picioare de gramada.
astfel incat prefera sa stea singuri acasa.
in timp ce tu stai in piata sau la televizor, in consilii sau familii, eu stau si scriu postul asta. astept raspuns de la un client pe un proiect.
mi-as dori totusi sa vin in piata alaturi de tine, sa-mi reincarc plamanii de aer si sa las frustrarile sa iasa in agora serii la iveala. sa ma intorc acasa usurat dupa ce am lasat adrenalina sa zburde in urletele cot la cot. stiu ca peste tot e greu, stiu ca nicaieri nu e mai roz, stiu ca nu pot cere “jos” fara sa ma gandesc intai la ce pun in loc. dar as putea veni sa fiu alaturi de tine, sa nu te las singur, chiar daca pari mai multi.
asa cum iti spuneam insa, astept pe mail un raspuns de la un client referitor la un proiect pe care e posibil sa il modific sau nu. deci, e posibil sa lucrez toata noaptea.
nu am furat ca sa am proiectul asta.
ca sa pot avea proiectul asta, am lucrat zile si nopti si am invatat programele de lucrat proiectul asta. multe zile, multe nopti.
si mai multe zile si mai multe nopti le-am dedicat apoi incercarilor.
dupa ani, incet incet am inceput sa arat ca pot.
lucrand, am capatat experienta si acum, dupa ce am demonstrat ca pot, proiectele pe care le dadeam altora sa le faca, le fac singur.
da, am avut si putin noroc.
poti sa ma urasti din toti rarunchi. da, am avut noroc si mi-a venit proiectul asta intamplator.
lucrez mult mai bine ca altii si pe mult mai putini bani.
daca nu curge pica.
pica mai greu decat inainte dar mai pica.
cand nu pica, ma intristez. strang cureaua si ma ambitionez. intr-un fel sau altul o scot la iveala.
dar nu tip la client ca e de cacat ca nu-mi da proiecte.
nu urlu ca sunt nedreptatit ca nu mi se dau proiecte.
nu tropai si dau cu pumnul in masa ca f de ce are si eu, j, de ce n-am.
nu ii acuz pe altii de ghinionul meu. de faptul ca nu stiu programele de lucru.
si nu am nevoie sa fiu o masa ca sa fiu o forta.
cred in individualitate si nu in forta.
cred in logica mea si nu in cea de masa.
cred ca pot.
chiar si cand nu mai pot.
si cand intr-adevar nu mai pot, beau un pahar.
singur.
si ma culc.
a doua zi o iau de la capat.
eu, cu mine.
cat inca mai pot.
