marea greaţă

india in vara asta. am zis.

micabalerina — Mon, 23 Jan 2012 10:55:41 +0000

caut student amarat. amarat la arhitectura. in ultimii ani.
repetent sau nu. care sa-si doreasca un 500 eur/luna pentru mutat niste standuri de colo, colo. pe niste planuri.
si de colorat. in rosu, verde, albastru.
muta peretele un metru mai la stanga, coloreaza in albastru standul asta, vino inapoi cu buda doi metri. etc etc.
sa stea la birou 6-8/ore/zi. sa vina ca boierii dupa ora 10. sa plece cateodata inainte de 5. pm.
sa se activeze cand vine mailul de la client, sa adoarma in fb-ul lui dupa cele 10-15 min de munca pe bune.
dau sfoara in tara. din gura in gura pana’n fund la arhitectura.
stabilesc intalnirea. ” o sa vin cu asistentul meu”, aud in aparat studentul sarman la arhitectura.
“bine” zic, putin amuzat.
a doua zi.
studentul&asistentul.
studentul mut, asistentul cu prestanta.
noteaza de zor pe un caietel.
revin si atentionez ca avand nevoie de una bucata, doar una bucata student, am o dilema: “la cine sa ma uit? la tine sau la tine?”
“la amandoi, vedem noi cum ne completam” zambeste asistentul.
zambesc la randul meu si ii rog sa se gandeasca la oferta si sa ma sune a doua zi si sa ma anunte cum si ce.
primesc telefon mai pe seara:”ne-am hotarat. 2000 euro/luna sau 15 euro/ora. cum considerati”
consider ca suntem cam flamanzi dar avem prestanta.
actorul a iesit in strada sa-si cumpere ceva salam, studentul si el la universitate.
sa-si caute de lucru.
sa-si faca de lucru.
dai un ban da’ stii ca ai buda frumos colorata.
nu ma dau batut.
sun un prieten. peste mari si zari.
“bai, te bagi sa ma ajuti cu proiectul asta daca tot vii in februarie doua saptamani in bucuresti la dolce farniente?”
“nu zici rau, hai ca ma bag. cat?”
“nu stiu frate, baga si tu o strigare”
“bine, hai ca-ti trimit mail diseara”
diseara primesc mail:
“Referitor la bani, te rog sa imi spui daca ma poti baga in buget cu 2000 de euro.
Putem sa facem contract si emitem si factura pe suma ceruta.
50% inainte sa incep munca si 50% la 30 de zile dupa eveniment.
Ce zici ? Imi fac bagajele?”
nu-ti face bagajele. ma descurc si singur. multumesc frumos.
mai strang niste bani ptr india in vara asta.
cu ocazia asta.

cat inca mai pot

micabalerina — Thu, 19 Jan 2012 16:40:17 +0000

ai doua brate in putere, un cap, doi ochi, urechile si alte membre la locul lor.
ca sa ai un statut social nici prea prea, nici foarte foarte, in viata asta nenorocita, ai nevoie de doua lucruri. doar doua lucruri.
primul, si cel mai important ( al treilea dupa instinctul de aparare si dupa placerea pe care o cauti inca de la nastere in orice fel de manifestare ), este norocul.
acel dram de noroc de a te afla in momentul x, in locul y, unde intalnesti situatia z.
sau, si mai simplu, sa te fi nascut sub o stea norocoasa. in care sa te trezesti gangurind intr-o familie care s-a aflat in momentul x in locul y, unde a intalnit situatia z.
si daca ai dramul de noroc care iti trebuie, cu putina truda tradusa prin vointa de a sti, a afla, a cunoaste, nu ai cum sa nu te descurci.
intr-un fel sau altul.
chiar si in ziua de astazi.
prin propriile puteri. si cu norocul din dotare.
cu criza, fara criza.
cand insa ii acuzi pe altii de esecul tau, de lipsa ta de noroc, ai o problema.
pe langa cea pe care crezi ca o ai din cauze exterioare.
pentru ca atunci cand stateam pana seara sa tocesc inutila formula stereospecifica a izoprenului, tu cam faceai mici la cernica si cam o fredonai cu baietii la una mica in fata bloculul.
stii, e o diferenta intre a fi dat afara si a pleca de bunavoie.
de nuanta.
cei care pot, pot.
cei care nu pot, acuza cauze externe pentru aceasta stare. deloc interne.
frustrarile adunate astfel nasc proverbe romanesti:
meseria se fura
sau
sa moara si capra vecinului
acum, cand scriu postul asta, tu esti in piata si vociferezi.
foarte bine.
sau esti prin guverne, presidentii si partide si te gandesti ce sa mai iti tragi si cat in scurtul mandat pe care il ai. il mai ai.
foarte bine.
nu ma identific nici cu tine, nici cu tine.
ma identific cu cei singuri care acum stau singuri si citesc postul asta.
si care nu sunt nici in piata, nici in guverne, nici in presedintii si nici in partide.
cei singuri care gandesc fara sa faca.
cei care gandesc si observa fara sa ia atitudine.
cei care nu iau atitudine dar gandesc, deci sunt buni de calcat in picioare de gramada.
astfel incat prefera sa stea singuri acasa.
in timp ce tu stai in piata sau la televizor, in consilii sau familii, eu stau si scriu postul asta. astept raspuns de la un client pe un proiect.
mi-as dori totusi sa vin in piata alaturi de tine, sa-mi reincarc plamanii de aer si sa las frustrarile sa iasa in agora serii la iveala. sa ma intorc acasa usurat dupa ce am lasat adrenalina sa zburde in urletele cot la cot. stiu ca peste tot e greu, stiu ca nicaieri nu e mai roz, stiu ca nu pot cere “jos” fara sa ma gandesc intai la ce pun in loc. dar as putea veni sa fiu alaturi de tine, sa nu te las singur, chiar daca pari mai multi.
asa cum iti spuneam insa, astept pe mail un raspuns de la un client referitor la un proiect pe care e posibil sa il modific sau nu. deci, e posibil sa lucrez toata noaptea.
nu am furat ca sa am proiectul asta.
ca sa pot avea proiectul asta, am lucrat zile si nopti si am invatat programele de lucrat proiectul asta. multe zile, multe nopti.
si mai multe zile si mai multe nopti le-am dedicat apoi incercarilor.
dupa ani, incet incet am inceput sa arat ca pot.
lucrand, am capatat experienta si acum, dupa ce am demonstrat ca pot, proiectele pe care le dadeam altora sa le faca, le fac singur.
da, am avut si putin noroc.
poti sa ma urasti din toti rarunchi. da, am avut noroc si mi-a venit proiectul asta intamplator.
lucrez mult mai bine ca altii si pe mult mai putini bani.
daca nu curge pica.
pica mai greu decat inainte dar mai pica.
cand nu pica, ma intristez. strang cureaua si ma ambitionez. intr-un fel sau altul o scot la iveala.
dar nu tip la client ca e de cacat ca nu-mi da proiecte.
nu urlu ca sunt nedreptatit ca nu mi se dau proiecte.
nu tropai si dau cu pumnul in masa ca f de ce are si eu, j, de ce n-am.
nu ii acuz pe altii de ghinionul meu. de faptul ca nu stiu programele de lucru.
si nu am nevoie sa fiu o masa ca sa fiu o forta.
cred in individualitate si nu in forta.
cred in logica mea si nu in cea de masa.
cred ca pot.
chiar si cand nu mai pot.
si cand intr-adevar nu mai pot, beau un pahar.
singur.
si ma culc.
a doua zi o iau de la capat.
eu, cu mine.
cat inca mai pot.

mary and max

micabalerina — Wed, 18 Jan 2012 18:59:44 +0000

desene animale pentru cei mari.
oricum cei mici sunt prea ocupati cu ipad-urile, iphone-urile, mp3-urile, tabletele, messengerii etc-eri.
mai vechi dar cu atat mai bun.
ca sa nu uit cand voi uita totul.

protestatarii vor sa manifeste

micabalerina — Sat, 14 Jan 2012 17:58:06 +0000

zice duduia din teren la romania tv.
sambata, in piata universitatii, intre imbranceli, o baba lesina. in studio voci claie peste gramada. baba, in cur pe bordura, are totusi puterea sa-si scoata tel mobil din buzunar. vocea din aparat ii spune pesemne ca e in direct la rtv. smile, you are on candid camera! purtatori de cuvant in direct. bagatori de seama isi dau cu parerea. mai aprig, mai lent. vocea poporului, vox dei, se intoarce agale de la cotroceni catre universitate. solizi mascati, bine hraniti se vad pe ecran printre tineri si mosi. ianuarie 2012. nici prea frig, nici prea cald. tocmai bine de-o plimbare pe bulevard. o camera de filmat, fotografiat, imprimat, xeroxat, pe cap de nevrotic. cel putin una. constat ca realitatea tv are alura de otv. se vede mai prost decat rtv si layout-ul lasa mult de dorit.
revine baba. acum ocupa tot ecranul. reporterul chema serviciul de salvare in piata universitatii. ca niciodata, serviciul de ambulanta al capitalei ajunge prompt in 3 min.
la mitingul pro smurd, serviciul de ambulanta concurent ia medalia de aur.
un jandarm ia si el. o caramida in cap.
“mirela voicu, ai in mana caramida cu care a fost lovit jandarmul”.
“da, am in mana trei caramizi”. or fi de patrimoniu? se intreaba mintea mea bolnava.
nu reusim deloc sa intram in atmosfera, vocile, tonurile si toanele reporterilor&moderatorilor&intervievatilor ne amuza si facem misto. in cele din urma ne enerveaza si ne plictisesc indeajuns incat sa obosim si sa taiem sonorul.
ramane doar imaginea.
revenim la rift.
mai aruncam din cand in cand o privire la ecran.
“in scurt timp, imagini socante surprinse de operatorii romania tv” scrie pe banderola.
“or fi cu caramizile?” ma intreb iar trist. poate le aduc in studio, le analizeaza cu analistul si mai au tema de doua trei patru cinci mese rotunde in colturi tetrahexaflexagoanice.
palinca si maricica, capete sparte si jandarmi.
iar banderola “un jandarm a fost ranit in zona capului”. imaginea ne arata asistenta care ii sterge sangele din crestet. trag concluzia si mi-o notez: zona capului e chiar crestetul. ochiul e alta zona de cap, urechea alta, ceafa alta.
mai pe noapte.
meciul steaua dinamo continua. fetele au cam plecat. in imagine solizi de galerii si jandarmi cu casti de protectie.
“acesta este un adidas iar aceasta este o bricheta. e foarte clar ce s-a intamplat aici” striga reportera romania tv.
am in minte foarte clar ce s-a intamplat acolo: extraterestrul a dizolvat posesorul adidasului dupa care a fumat linistit o cubaneza.
alta baba lesinata pe ecran. alta ambulanta.
acum protestatarii se bat cu jandarmii. am bate si noi putin vocile din studio. cu caramizi. in gura. multe. toate.
mania comentariilor isterice creste in intensitate.
“daca vreti sa mai vedeti cum arata o caramida din piata universitatii o sa v-o arat eu acum” aud din gura reporteritei din teren. radem isteric, ca niste descreierati. urlam “nu vrem, nu vrem!”. ne desfacem o sticla de vin, lasam iar balta jocul si ne asezam la meci.
in jurul miezului noptii.
sute de jandarmi. un onorabil cam sifonat in blugi si “jaca” peroreaza calare pe un pervaz de fereastra de universitate la un metru jumatate de pamant. momentul lui de glorie. camera pe el minute in sir. apare capatul unei scari. am obosit si noi, a obosit si purtatorul de scara. perorantul agita mainile precum luca in pustiu. si atunci, si acum, si maine. maini agitate si scara, jandarm si cascat.
“mirela, spune-mi te rog, te-ai simtit vreun moment in pericol astazi, acolo, in piata universitatii” intreaba inteligenta din studio.
“e greu de spus” vine voce obosita a mirelei din piata. au trecut ore bune de zarva, misia e indeplinita.
obositi sunt jandarmii, obosita e mirela, neobosita e papagala din studio care se va culca plina de responsabilitatea faptului bine indeplinit alaturi de producator, cameramani, jurnalisti, guristi care au participat cu totii la marea revulvutie. o zi, o datorie, un job, un blowjob.
nimic nou sub soare.
poate doar mayasii sa stie totusi povestea asta. cu soarele.
noi ramanem cu intunericimea.
si cu dnul caragiale.

you don’t know jack

micabalerina — Sat, 14 Jan 2012 10:16:27 +0000

imdb
al pacino
susan sarandon
john goodman
regia barry levinson

micabalerina — Thu, 05 Jan 2012 09:44:22 +0000

micabalerina — Tue, 03 Jan 2012 15:44:53 +0000

micabalerina — Tue, 03 Jan 2012 15:42:57 +0000

am iesit in parc sa dam nuci la veverite. sunt toti. hai dracului acasa.

micabalerina — Sun, 01 Jan 2012 13:57:07 +0000

cel putin sase veverite pe aleea nucului. cum intri pe la televiziune, aleea din stanga. 31 decembrie 2011, undeva dupa ora trei dupaamiaza. ceata, frig, pustiu. minunat ptr animalul roscat sa iasa sa-si caute ghinda zilnica. ne bucuram ca astazi luam nuci si maine, pe 1, cand toti vor ghiorai in colturi matze pline de ramasite in descompunere, la fel de linistiti vom da nuci veveritelor din herastrau. si ne vom bucura tinandu-ne rasuflarea. sa nu speriem aratarea.
2012-1-dupaamiaza. dam ocol parcului. din masina. sunt toti. e soare si hoitul uman a iesit sa se aeriseasca, sa se simta, sa se adulmece, sa se protocolizeze, sa se dea nas in nas.
n-am oprit. am lasat calul sa ne aduca inapoi in vizuina.
poate maine dimineata, pana in 9. ne-am zis.
poate avem noroc.
sa nu mai gasim impuietori.
o sa incercam si la belu.

2011 in review

micabalerina — Sun, 01 Jan 2012 00:50:24 +0000

The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2011 annual report for this blog.

Here’s an excerpt:

The concert hall at the Syndey Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 8,800 times in 2011. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 3 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.